duminică, 18 aprilie 2010

1. Classy Interstellar Diner

1.1 O chelneriţă spatiala

O cheama Mihaela. Mai are un nume bineinteles, poate doua. Pe care insa prefera sa nu le spuna clientilor. Nici macar mie, bucatar sef si proprietar al acestui Classy Interstellar Diner. Daca nu as fi stiut-o din alte vremuri, probabil ca nici pana acum nu as fi cunoscut mai nimic altceva despre ea, decat ce se poate vedea cu ochiul liber. Slabuta si destul de inalta, refuzand de fiecare data sa poarte uniforma completa, pastrand doar sortul localului peste unii din perechile ei ciudate si pretioase de pantaloni istorici. Blugi strimti cu leopard print, pantaloni mov cu buzunare, carouri sau un fel de dresuri rupte, toate ciudateniile purtate cu mandrie.

-Nu stii cat a trebuit sa umblu si cat am platit pentru "ciudateniile" astea! Asa obisnuia sa-mi spuna cand o luam peste picior. Si-am sa mai umblu pana cand o sa pun mana pe geaca aia de piele scurta. Ti-am aratat-o in poza odata.

Nimeni nu mai purta textile vechi. Totul e mai mult sau mai putin standard acum. "Fibre" le spunem. Haine inteligente. Monitorizeaza si regleaza diverse functii ale corpului. Controleaza transpiratia, pastreaza curatenia pielii, mentin tonusul muscular.. etc, scrie in manual. Singura problema cu fibrele e lipsa de diversitate. Ce iti mai trebuie diversitate cand ai eficienta si cand nevoia de economie e permanent reamintita. De asta nu-i plac Mihaelei. Purta fibre doar in partea superioara, pe care reusise totusi sa si le modifice cu greu. Insa incat sa-i permita sa-si descopere umerii si un pic din spate la comanda. Sa i se vada tatuajul (alt vestigiu al Pamantului) cu un umeras. Da. Un umeras simplu, alb negru , carligul iesind pe ceafa (ca un mister.. ca un semn de intrebare pentru clientii norocosi sa-l surprinda pentru o clipa), sub parul ei scurt, cand blond, cand roscat.

-De ce vrei sa ne amintesti? Scuipase aproape cu obraznicie un client odata. Sau o fi vorba sa iti amintesti? Apoi si-a lasat capul sa-i cada in maini aplicandu-i singur doua palme. Imi cer scuze, sunt beat, nu-i treaba mea. Dar oricum, de ce ai vrea sa atragi atentia si sa aduci lumii in gand locul acela blestemat?
-De ce draga? N-am picioare frumoase? Ai vrea sa pupi ce-am sub dres dar ti-e teama sa nu fie igienic la cineva care nu poarta chiloti de fibra? Dar... daca nu port chiloti deloc?! Ce zici?

Niciodata nu le raspundea serios. Multi mi s-au plans la adresa ei, mai ales despre vestimentatie. Niste depravati libidinosi oricum. N-as schimba-o pe Mişa indiferent de cati nenorociti spatiali s-ar plange. Misuna pe aici cu astfel de oameni si locul duce lipsa de alte surse nutritionale si in acelasi timp ieftine ca ale noastre. Asta e singura statie intermediara din sector. Si eu am singura cantina din aripa de Vest a statiei. Nu riscam sa ramanem fara clienti prea curand.

-Imi bag picioarele in ei Max! Imi spuse ea dupa un incident, in bucatarie. Oameni ca astia ma dezgusta. Pe cei ce tac si nu ii intereseaza si aleg sa ignore trecutul e teraba lor. Eu nu am intrebat pe nimeni nimic. Mi-am vazut de treaba mea. Le iau comanda. Le aduc nenorocita de mancare. Dar hienele astea ipocrite ce ar da orice sa te descoasa numai si numai daca si-ar infrange propria teama de istorie. Multi nici nu-si amintesc cati ani au. Si mai multi cer sterse din amintiri la fiecare regenerare. Si se uita cu atata frica la astea doua textile pe care le port. Ca si cum le-ar ameninta falsa si subreda lor integritate de oameni cosmici! Hah! Manca-mi-ar..... urmarit de cateva injuraturi ce m-au facut sa rad cu pofta.

Tacerea si tabu-ul despre Pamant a reusit sa nelinisteasca pe toata lumea. Cei mai multi nu vor sa mai stie nimic. Varsta este deobicei subiectul ce nu se discuta niciodata. Iar textile ca ale Mihaelei, reviste, poze, sau mai stiu eu ce alte antichitati din vremea ailalta, sunt intradevar rare. Si cei ce le poseda le tin deobicei pentru ei. Motivelel lor nu se discuta. Cum am mai spus. Nimic nu se prea discuta despre acel loc si mai ales despre timpurile vechi. Am si eu doua carti. Una nu are coperti deci nu stiu cum se numeste, dar am aflat ca e scrisa de Mircea Eliade. De la Mihaela chiar. Mi-a spus ca i-a reamintit cartea aceea de un vechi prieten de demult.. de care si eu ii amintesc intr-un mod straniu. Si Cartea lui Toma, de G. Berindei, singurul laureat nobel al Romaniei, pentru literatura. A ramas atat de surprinsa cand a vazut ca singurlele doua carti pe care le posed vin din acea tara. Si mi-a marturisit mai tarziu ca asta a fost pentru inceput singurul motiv pentru care a ramas la noi. Dorinta de a citi acele carti. Cine mai stie de tari acum? Oricum.. nu se mai vorbeste nimic.
Pe mine intotdeauna m-a atras trecutul. Si chiar mi-as fi dorit sa fiu dintre acei oameni ce au ceva de ascuns, de uitat sau ignorat. Eu insa m-am nascut in timpurile astea. Dar am mai aflat cate ceva. In principal pe cont propriu. Alte ori de la diversi betivi. Si o singura data de la un batran. Batranii sunt destul de rari pe aici. Nimeni nu-si mai lasa atat de mult corpul sa se degradeze din frica de cine stie ce acident stupid. Majoritatea se regenereaza pe la vreo 50 maxim. Parintii mei sigur sunt.. sau erau, cine stie.. printre acele persoane misterioase. Cu un trecut. Inainte sa se popularizeze masiv stergerea memoriilor pamantene, interesul pentru istorie era mai prezent. Dar si tensiunea era mai prezenta si frica cauzate de aceasta cercetare a subiectelor interzise, nonstiintifice, haotice si periculoase ca Pamantul.
Cei ca Mihaela (cei vizibil interesati) au ramas foarte putini. Diverse ordonante si programe ale Confederatiei au facut accesibila si chiar dorita filtrarea memoriei pentru marea populatie. Si cu filtrari dupa filtrari la fiecare regenerare, majoritatea incearca incetul cu incetul sa scoata "locul acela blestemat" din subconstientul colectiv. Despre Mişa pot presupune doar ca nu a vrut sa uite nimic. Mai pot presupune ca a avut legaturi cu acea tara din care provin cartile mele. Simt o curiozitate si o emotie adanca cand ma gandesc la trecutul altora. O pofta ca sa zic asa. De regenerat, sigur s-a regenerat. Nu are cum sa fie un proaspat ca mine, cu simple fetisuri ascunse pentru trecut. Tacerea ce o invaluie, e prea adanca pentru a nu constitui un mister autentic. Dar pot doar presupune, pentru ca.. dupa cum am mai spus, astfel de lucruri nu se vorbesc.




[toate acestea au fost scrise de dragul meu Paul.aştept continuarea povestioarei! :)]

Un comentariu:

Paul A. Velcea spunea...

deci.. dupa noaptea aceea de sambata cand am vb pana la 4, in urmatoarea zi, pt ca m-am trezit asa intr-un fel obligat de circumstante sa fiu liber si pentru ca aveam chef de scris dar calculatorul nu functiona si in fine.. mi-am zis ca va fi o zi in care ma voi inspira, si voi citi si voi trai chestii care sa ma inspire :D dar nu ma asteptam la ce a putut sa urmeze.. am avut 2 zile and 2 nopti super intense, pauza si apoi iarasi si nu am avut timp deloc deloc sa mai scriu daaar cand o sa scriu in final, stiu ca are sa fie fain dupa ce asimilez toata perioada asta super-compacta! ...va urma :P